Articles in the buzz marketing Category
Într-o astfel de perioadă angajaţii, cu siguranţă, nu mai sunt pe primul loc pe lista cu priorităţi a angajatorilor. În presa scrisă, într-o perioadă de criză, presiunea este mai puternică decât în multe alte domenii. …
Pornimcu o analogie la codul lui Da Vinci, dar în nici un caz nu vom discuta despre metafore enigmatice în tablouri precum Cina cea de taină. Până la cină avem coffee break.
Se spune că Leonardo …
Fiindcă majoritatea dintre noi au început sau urmează să-şi înceapă mult aşteptatul concediu, următoarele posturi vor fi mai light, numai bune de citit pe malul mării, piscinei sau în hamacul de la poalele munţilor. Echipa …
Cum poţi să atragi mai mulţi cititori pe un site despre marketing neconvenţional? Evident, utilizând cea mai tradiţională metodă: scrii despre sex, dar nu totul despre sex (cineva s-a ocupat deja de asta).
O campanie de …
Ambush marketing se referă la acea campanie de marketing ce se desfăşoară în jurul unui eveniment, fără a implica sponsorizarea acestuia. De obicei, în cadrul evenimentelor importante, o companie poate sponsoriza acel eveniment şi în …
Într-un alt articol vă promiteam că o să analizăm câteva campanii câştigătoare la Cannes Lions 2009. Uitându-mă prin lista câştigătorilor mi-a atras atenţia o campanie de care, cu siguranţă, că aţi auzit şi voi. Este …
Pe 11 iunie, anul acesta, pilotul echipei NASCAR Red Bull Racing Team, Brian Vicker, a apărut împreună cu maşina sa pe 7th Avenue în New York. Mulţimea a fost martoră la o adevărată cursă de …
T-Mobile a devenit un brand cunoscut, în special, pentru flash-mob-urile organizate. Primul dintre acestea a fost organizat în luna ianuarie, în Londra, iar umătorul, în aprilie. Însă, odată cu venirea sezonului cald, flash-mob-urile T-Mobile s-au …
Imaginează-ţi o dimineaţă ca oricare alta, în care te trezeşti, îţi bei cafeaua şi apoi pleci spre aceeaşi destinaţie ca în fiecare zi; să spunem spre serviciu. Te întâlneşti cu aproape aceeaşi oameni, treci pe …
Fenomen Blogger Project a fost răspunsul agenţiei Proximity la brief-ul celor de la Gillette. În Istanbul, campania de lansare a celui mai recent produs Gillette, aparatul de ras Gillette Fusion Power, a avut ca public …







